Atunci cand nu stii sa privesti decat in jos si nu vezi frumusetea ce se intinde in jurul tau cum poti avea pretentia sa afirmi ca ai trait? Eu fac pasi mici si privesc atent...sunt atatea lucruri de observat...doar sa nu uiti sa mergi mai departe.
"Aveam aripi si suflet, aveam viata dupa ani de impietrire. Priveam uimit in jurul meu miile de oameni din carne si oase si pe mine stand in in mijlocul lor, tacut si vesnic ratacit. Cineva m-a lovit din greseala si am simtit atingerea de piele pe pielea mea si m-au trecut ceva fiori pe moment. Si-a cerut iertare blanda si m-a ajutat sa ma ridic. Intr-adevar ma ridicam dintr-o indelunga epoca de intuneric si suferinta. Nu conta cine era, nu aveam inca acea constiinta a rautatii din jurul meu. Am imbratisat-o brusc, fericit, ca si cand ar fi fost centrul universului meu. M-a privit tacuta in ochi si a zambit. Dar s-a desprins si a plecat mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. O priveam cum se indeparta si simteam ca odata cu ea se duce si o parte din sufletul meu. Aveam sa invat mai tarziu ca aceea era dragostea...Doar ca acum aveam tot timpul din lume sa invat sa traiesc..."